Din categoria ”nu e aspectuoasă, dar e foarte gustoasă” face parte și această prăjitură… Deasupra, puteți înlocui albușul cu frișcă…
Ingrediente necesare
Ingrediente pentru blat:
- 6 ouă
- 6 linguri de zahăr
- 6 linguri de făină
- 6 linguri de ulei
- 2 plicuri zahăr vanilat
- 1 linguriță praf de copt
Ingrediente pentru cremă:
- 650 ml lapte dulce
- 4 gălbenușuri
- 150 g zahăr
- 1 lingură esență de vanilie
- 1 plic zahăr vanilat
- 5 linguri de făină
- 1 pachet de unt (200 g)
Ingrediente pentru caramel: 10 linguri de zahăr
Ingrediente pentru glazură:
- 4 albușuri
- 100 g zahăr
Mod de preparare:
Cum se prepară blatul?
Separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm albușurile cu 3 linguri de zahăr, până se întăresc. Gălbenușurile le mixăm împreună cu 3 linguri de zahăr, esența de vanilie, uleiul, sarea și praful de copt. Mixăm până obținem o compoziție alb-gălbuie, pe care o turnăm peste albușuri.
Folosind o lingură, incorporăm treptat făina, amestecând ușor, de jos în sus…
Punem compoziția obținută într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Punem tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius, timp de 35-45 minute, în funcție de cuptor… La final, îl scoatem din formă și îl lăsăm pe un grătar, pentru a se răci…
Cum se prepară crema?
Adăugăm într-un vas făina.
Punem laptele pe foc, împreună cu zahărul și zahărul vanilat. Când începe să clocotească, turnăm puțin câte puțin peste făină, amestecând energic. Punem toată compoziția înapoi pe foc, la foc mic, amestecând frecvent, pentru a nu se forma cocoloașe…
Când începe să prindă consistența unei creme mai tari, adăugăm gălbenușurile, unul câte unul, și esența de vanilie. Omogenizăm bine, mai lăsăm 1-2 minute pe foc, apoi așteptăm să se răcească. După ce s-a răcit suficient, mixăm untul bine, apoi turnăm puțin câte puțin din cremă, până se termină…
Cum se asamblează prăjitura?
Tăiem blatul în 3 părți egale. Punem zahărul pentru caramel pe foc și îl caramelizăm cu grijă, să nu se ardă…
În tava în care am copt, punem prima parte de blat și adăugăm caramelul cu ajutorul unei linguri, pe toată suprafața blatului sau cât putem de întins… Adăugăm crema, a 2-a parte din blat, caramel, cremă, ultima parte din blat și caramel.
Batem albușurile spumă pe baie de aburi (bain-marie), împreună cu zahărul. Batem timp de 6-7 minute sau până când zahărul se topește și albușul este tare… Temperatura apei nu trebuie să fie prea mare, riscăm să gătim albușurile…
Punem albușurile bătute peste prăjitură, apoi dăm tava la rece pentru cel puțin 2-3 ore. Cu cât stă mai mult prăjitura, cu atât are mai mult timp caramelul să se topească și să fie absorbit de blat…
Sugestii:
Pentru a nu se lipi albușul de cuțit, umeziți bine cuțitul înainte de a tăia prăjitura…
Să o savurați cu drag! Poftă bună!
Rețetă preluată cu acord expres, de pe blogul Retete a la Miki