Pentru aluat:
- 40 g drojdie proaspătă
- 300 ml lapte cald
- 3 lingurițe zahăr
- 2 linguri făină
- 1 ou
- 3 linguri zahăr
- 50 ml unt topit
- 1 praf de sare
- 500 g făină
Alte ingrediente necesare:
- Puțină făină pentru modelare
- Ulei pentru prăjit
- Zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare:
Punem drojdia într-un bol, adăugăm laptele cald, cele 3 lingurițe de zahăr și cele 2 linguri de făină.
Amestecăm bine și lăsăm compoziția aproximativ 10 minute, până când drojdia se activează și începe să formeze spumă la suprafață.
Adăugăm oul, cele 3 linguri de zahăr, untul topit și răcorit și un praf de sare, apoi amestecăm până la omogenizare.
Încorporăm treptat făina și frământăm până obținem un aluat moale, elastic și omogen.
Acoperim bolul și lăsăm aluatul la dospit într-un loc călduț timp de aproximativ 30 de minute.
Transferăm aluatul pe suprafața de lucru presărată cu puțină făină și îl întindem într-o foaie cu grosimea de aproximativ 1-1,5 cm.
Decupăm gogoșile cu ajutorul unui pahar sau al unui decupator rotund.
Încingem ulei suficient într-o tigaie sau cratiță adâncă, la foc mediu.
Punem gogoșile în ulei și le prăjim pe ambele părți până când se umflă și capătă o culoare aurie. Le supraveghem atent, deoarece se rumenesc repede.
Le scoatem pe hârtie absorbantă pentru a elimina excesul de ulei.
După ce se răcoresc puțin, le presărăm din abundență cu zahăr pudră.

Savurați cu poftă! Poftă bună!













