Salată bulgărească cu roșii, castraveți, șuncă și telemea

Ingrediente necesare pentru o porție:

4 roșii mari
2 ouă fierte
1 ardei kapia
3 castraveți
2 fire ceapă verde
150 g telemea
60 g șuncă
50 ml ulei de măsline
1 legătură pătrunjel
sare și piper, după gust
1 linguriță oțet sau 1 linguriță zeamă de lămâie

Mod de preparare:

După ce spălăm bine toate legumele, curățăm de coajă castraveții și tocăm mărunt.

Tocăm mărunt și roșiile, ceapa verde, ardeiul.

Punem toate legumele tocate într-un bol, potrivim de sare și piper și amestecăm bine.

Adăugăm și pătrunjelul spălat și tocat mărunt, șunca tocată mărunt și amestecăm bine.

Turnăm uleiul de măsline peste legume, presărăm cu telemea rasă, decorăm cu rondele de ouă și stropim salata cu zeamă de lămâie sau oțet.

Să o savurați cu poftă! Poftă mare!