Cheesecake Zebră, fără coacere – Prăjitură fără coacere, cu brânză dulce, smântână și biscuiți
Ingrediente necesare:
- 400 g brânză de vaci
- 200 g zahăr pudră
- 400 g smântână
- 150 g unt
- 200 g biscuiți simpli
- 2 plicuri gelatină
- 100 g ciocolată
- 75 ml frișcă lichidă
Mod de preparare:
Pentru blat, măcinăm biscuiții și îi amestecăm cu untul topit.
Transferăm amestecul într-o tavă rotundă, formăm un blat uniform și dăm la frigider.
Pentru stratul cu brânză, pregătim gelatina conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Separat, mixăm bine brânza împreună cu smântâna și cu zahărul. Adăugăm gelatina fierbinte, amestecăm foarte bine și împărțim compoziția în două.
Amestecăm o parte cu ciocolata topită. (topim ciocolata pe baie de aburi, împreună cu frișca lichidă; amestecăm până la omogenizare)
Turnăm cele două compoziții, alternativ, peste stratul de biscuiți din tavă.
După plac, putem trage și linii în compoziție, folosind un băț de frigărui.
Dăm tortul la frigider peste noapte sau măcar pentru câteva ore.
Savurați cu poftă! Poftă bună!