Ingrediente necesare:

4 cartofi
1 lingură cimbru
1 linguriță boia
2 linguri pastă de tomate
Jumătate cană apă
2 linguri ulei
Sare și piper
Opțional: vegeta

Mod de preparare

Începem prin a curăța cartofii apoi îi tăiem în bucăți mai mari.

Punem bucățile de cartofi într-un vas termorezistent și deasupra cartofilor presărăm sare, turnăm un sfert de cană de apă și două linguri de ulei.

Dăm vasul la cuptorul preîncălzit pentru 15 minute, amestecând cartofii din când în când.

Pentru sos, punem restul de apă într-un bol, împreună cu cimbrul, pasta de tomate, un pic de sare și boiaua și amestecăm foarte bine.

Scoatem vasul din cuptor, turnăm sosul peste cartofi, amestecăm cu mare grijă apoi dăm tava înapoi la cuptor pentru încă 20 de minute, la foc mediu ( 175 grade Celsius ).

Nu uităm să amestecăm din când în când.

Să îi savurați cu poftă! Poftă bună!

Rețetă preluată de pe www.barbatlacratita.ro