Prăjitură delicioasă din foi de napolitană, cacao, alune, miez de nucă și rom – Pentru această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

Ingrediente:

  • foi de napolitană
  • 400 g zahăr
  • 4 ouă
  • 1 lingură pudră de cacao
  • un pachet de margarină
  • esență de rom
  • 150 g alune
  • miez de nucă

Mod de preparare:

1. Într-un bol, turnăm 200 de grame de zahăr. Adăugăm 2 ouă și 2 gălbenușuri. Amestecăm bine cu ajutorul unui mixer. Restul de zahăr îl caramelizăm, pe urmă îl turnăm în amestecul pregătit anterior.

2. Adăugăm o lingurp de cacao, margarina și punem compoziția la încălzit la foc mic. După ce am obținut o cremă omogenă, luăm vasul de pe foc și adunăm alunele, esența de rom și miezul de nucă.

3. Tapetăm foile de napolitană cu crema pregătită anterior. Punem prăjitura la frigider pentru câteva ore.

Să o savurați cu drag! Poftă bună!

Încearcă și… Cea mai gustoasă prăjitură din foi – Crema cu gem de caise este bestială

Pentru această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

Ingrediente pentru foi:

  • 3 ouă
  • 7 linguri miere
  • 200 g miez de nucă
  • 150 g zahăr
  • 1 lingură bicarbonat de sodiu
  • 750 g făină

Ingrediente pentru cremă:

  • 200 g zahăr pudră
  • 200 g unt
  • 250 ml lapte
  • 4 linguri griș
  • esență de vanilie
  • gem de caise

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui mixer, batem ouăle. Adăugăm miezul de nucă, mierea și amestecăm foarte bine.

2. Treptat, adăugăm făina, bicarbonatul și frământăm până obținem un aluat moale și omogen.

3. Întindem o bucată de aluat, într-o foaie subțire, pe care o așezăm pe o tavă de copt. Coacem la temperatura de 180 de grade, până se rumenește frumos. Procedăm la fel cu restul de aluat.

4. Pentru cremă, punem laptele la fiert la foc mic. Adăugăm grișul și amestecăm bine.

5. Într-un bol separat, batem untul cu zahăr. Adăugăm laptele amestecat cu griș și mixăm până la omogenizare. La final, adăugăm esența de vanilie și amestecăm până obținem o cremă fină și omogenă.

6. Pentru a forma prăjitura, este important să respectăm ordinea straturilor: foaie, cremă, foaie, gem, foaie, cremă, foaie.

Să o savurați cu drag! Poftă bună!